White Oleander / Dragoste otrăvitoare

Sursa: fanpix.com

Alison Lohman, Michelle Pfeiffer, Renee Zellweger şi Robin Wright Penn, toate în unele dintre cele mai bune roluri ale carierei, sunt doar câteva dintre motivele pentru care White Oleander merită văzut. Dincolo de jocul excelent, însă, filmul este şi o poveste emoţionantă despre modul în care creştem în umbra celor din jur – părinţi, profesori, prieteni – şi despre felul în care reuşim să fim noi înşine între atâtea influenţe.

În rolul puştoaicei a cărei mamă e închisă pentru o crimă pasională, Alison Lohman (cunoscută publicului şi din Big Fish, Things We Lost in the Fire sau Drag Me to Hell, aici la primul rol important) traversează o gamă extrem de variată de experienţe şi emoţii, de la religie la sex şi de la droguri la dragoste, mereu în umbra mamei. Aceasta, jucată excelent de Michelle Pfeiffer, porneşte prin a fi părintele care îşi îndrumă copilul, învăţând-o să fie independentă şi puternică, dar pe parcurs, înţelegând experienţele fiicei, este ea însăşi nevoită să îşi regândească viaţa şi opţiunile sentimentale.

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns