Pentru regizorul american Richard Linklater, Before Sunrise a reprezentat confirmarea talentului dovedit cu Slacker, un favorit al circuitului indie de la începutul anilor ‘90, şi intrarea în prima scenă a cinematografiei internaţionale. Povestea, scrisă în colaborare cu Kim Krizan (cu care Linklater a scris şi Slacker, Dazed and Confused şi Before Sunset), a devenit un clasic al filmelor romantice contemporane, tocmai pentru că evită locurile comune, clişeele şi romanţiozitatea ieftină.
Cei doi protagonişti, Jesse (Ethan Hawke) şi Celine (Julie Delpy), decid să coboare din trenul în care s-au cunoscut şi să îşi petreacă seara şi noaptea pe străzile Vienei, vorbind despre totul şi nimic în mod deosebit – pe rând cinici, îndrăzneţi, timizi, plini de idealuri, revoltaţi sau plini de speranţă, ca orice tineri aflaţi la începutul vieţii adulte. Dialogurile lor, extrem de realiste, curg firesc, iar regizorul păstrează camera aproape de ei chiar şi când lucrurile despre care se vorbeşte par a fi neimportante, pentru că fiecare gest construieşte o relaţie a cărei greutate devine evidentă abia atunci când cei doi sunt “rechemaţi” la existenţa anterioară.
